Mesajele Personalizate



In aceasta sectiune puteti stabili mesajele personalizate de baza prin care aplicatia MyAgenda functioneaza. Mesajul poate include si o adresă sau orice altă informație utilă, conditionat ca acesta sa nu depaseasca 160 caractere si sa nu aiba diacritice sau alte caractere speciale.

  • 1.   Trimiterea mesajelor SMS

    În prima fază, trebuie specificat la interval de câte secunde să trimită mesajele. S-a ales 7s dar puteți modifica între 3 și 60 secunde.
    Dar, dacă se ajunge la situația nedorită ca aplicația să devină inactivă imediat după ce se stinge ecranul, alegeți 3s și așteptați până se trimit toate mesajele.
    Apoi selectați când doriți ca aplicația să trimită notificările sms către clienții dumneavoastră; la efectuarea programării, în ziua programării sau cu o zi înainte,
    Opțiunea cu 7 zile înainte este indicată pentru stații ITP, agențiile de asigurare, și alte servicii anuale. Puteți de asemenea debifa =Include ora=, pentru ca aplicația să instiințeze clientul dvs doar cu ziua programării.

    Puteți include un text de confirmare care se va adăuga în continuarea mesajului inițial pentru programările din ziua în curs și/sau pentru cele cu o zi înainte.

  • 2.   Editare mesaje.

    Apasati pe textul dorit pentru a deschide fiecare mesaj in parte, si modificati-l dupa bunul plac.

  • 3.   Editare mesaj Programare.

    Trebuie de asemenea să personalizați mesajele SMS. Incepem cu cea de Programare. Aveti mesajul generic cu numele dvs. pe care il puteti modifica cum doriti. conditionat ca ramane inclus: in data de ||Data||
    Apăsarea butonului Ex.1, Ex.2 sau Ex.3 va propune 3 mesaje diferite șablon.

  • 4.   Mesajul de reprogramare.

    Dacă v-ați trecut toți clienții/pacienții cu numele lor real în agenda dvs. și doriți să fie afișat numele în sms-ul trimis către ei, puneți cursorul după 'Stimate' și apăsați pe butonul 'Adaugă Nume'. Nume dintre cele două bări (||Nume||) va fi înlocuit cu numele clientului memorat în agenda dvs., iar Data dintre cele două bări (||Data||) cu data și ora programării.

  • 5.   Editare mesaj de anulare.

    Urmeaza mesajul de anulare, procedati la fel ca in cazul mesajului de (re)programare.

  • 6.   Mesaj de reamintire.

    Aici, nu este voie sa contina ||Nume|| sau ||Data||, deoarece se trimite la inceputul lunii, sa avertizele clientul de o posibila programare in viitorul apropiat. (Potrivit in domeniul medical, sau unde este necesar un control).

  • 7.   Mesaj de recenzie sau publicitar.

    Acest mesaj se trimite clientului doar cand apasati pe steluta din panoul unde se afla un contact cu o programare.